Alcooltestul CA10FS - alegerea cea mai accesibilă în determinarea alcoolemiei 


Instrument rapid pentru determinarea alcoolemiei din respiraţie. Se poate folosi atât în scopuri profesionale (pentru verificarea angajaţilor potenţiali consumatori de alcool), cât şi în scop personal (auto-testare).


Recomandat firmelor cu un număr redus de măsurători (teste de alcoolemie inopinate), efectuate ocazional, dar şi persoanelor fizice pentru determinarea nivelului de alcoolemie, înainte de a şofa.


Notă 

Companiile care au deja implementată o Politică de Toleranță Zero la Consumul de Alcool la Locul de Muncă, prevăd în Regulamentele de Ordine Interioară, faptul că, în cazul depistării unui angajat că a încălcat acest Regulament, se vor putea aplica măsuri de sancțiune disciplinară dar și pecuniară, mergând până la desfacerea contractului de muncă. 


Cum se fac testele de alcoolemie? 

  • Simplu de utilizat, introduceţi un muştiuc igienic nou în orificiul senzorial şi începeţi testul de alcoolemie 
  • Apăsaţi butonul ON/OFF. Alcooltestul va indica ”ON” şi va începe numărătoarea inversă de la 15-35 secunde până la 0. Acest proces de încălzire pregăteşte senzorul de detecţie şi circuitele pentru testare
  • După ce pe ecran s-a afişat mesajul ”BLO” însoţit de un sunet ”Beep” suflaţi în alcooltest până la auzul sunetului de tip ”Beep-Beep”. Suflaţi continuu aprox. 4 secunde, cu aceiaşi intensitate şi nu vă opriţi din suflat
  • După procesul de calculaţie (între 3 -22 secunde) rezultatul testului de alcoolemiei este afişat în format de 3 cifre (0,00‰) timp de 30 de secunde. Dacă nivelul alcoolemiei a trecut de 0,50‰, display-ul se va colora în roşu ”WARN” acompaniat de un mesaj sonor de avertizare.
  • După 30 de secunde alcooltestul se va opri în mod automat.


Interpretarea testului de alcoolemie: 

  • 0,00 ‰ - TEST NEGATIV - angajatul NU a consumat băuturi alcoolice sau valoarea măsurată este sub limita tehnică de detecţie a senzorului;
  • între 0,00 - 0,50 ‰ - TEST POZITIV - angajatul a consumat alcool şi este sub influenţa băuturilor alcoolice;
  • între 0,50 - 4,00 ‰ - TEST POZITIV - angajatul a consumat alcool şi este în stare de ebrietate!

Foarte important !!!

Alcooltestul deşi ia mostra de aer din respirație, va afişa concentraţia de alcool pur din sânge, pe baza formulei universal agreate de Metrologie, adică 1 ‰ alcool pur în sânge = 0,476 mg/L alcool pur în aerul expirat


Puncte Forte ale alcooltestului CA10Fs 

  • ecran LED cu caractere mari foarte vizibile şi pe întuneric
  • senzor electrochimic selectiv
  • gata de testare în câteva momente
  • timp scurt de răspuns
  • interval scurt între două teste consecutive
  • acurateţe bună
  • costuri de întreţinere aproape inexistente (muştiucuri ieftine)
  • funcţii inteligente (detecție lipsă flux aer, memento calibrare, detecție temperatură nepotrivită pentru testare, avertizare baterie slabă)
  • oprire automată pentru economisirea energiei


Nu recomandăm şi Nu încurajăm Consumul de Alcool înainte de a vă urca la volan!!!


Cum funcționează aparatul alcooltest HAN-CA10Fs?

Mostra de aer este direcționată către senzorul electrochimic cu doi electrozi de platină, unde vaporii de alcool se oxidează şi generează un curent electric. Prin măsurarea cu precizie a curentului generat, alcooltestul HAN-CA10FS va afişa concentraţia alcoolului din aerul expirat.

Avantajele senzorului electrochimic din alcooltestul CA10FS

Senzorul electrochimic din alcooltestul HAN-CA10FS este unul selectiv şi reacţionează doar la gazele cu conţinut de alcool. Senzorul de detecţie NU va fi influenţat de gaze precum acetonă, ketonă sau alte substanţe ce pot fi găsite în respiraţia umană. De asemenea, alcooltestul nu va oferi rezultate fals-pozitive pentru persoane care suferă de diabet ori au un regim sărac în carbohidraţi.

Alcooltestul HAN-CA10FS oferă rezultate precise într-o plajă de detecţie largă, până în 4,00‰. De asemenea, are o funcţie importantă de detecţie a temperaturii ambientale pentru a vă ajuta să-l utilizaţi în limitele normale de temperatură.

Senzorul de detecţie cu celulă electrochimică (senzorul electrochimic) este cea mai nouă invenţie în determinarea non-invazivă a alcoolemiei. Realizat pentru a fi mai stabil şi mai precis decât un senzor semiconductor de alcool, senzorul electrochimic reprezintă standardul de aur în determinarea alcoolemiei din respiraţie. Graţie materialelor constructive inovative de calitate superioară folosite în procesul de producţie, s-a prelungit semnificativ durata lor de viaţă, s-a extins intervalul între două calibrări. O cât mai rară calibrare şi necesitate de service aproape inexistentă, reduc semnificativ costurile de întreţinere pe termen lung al aparatului.

însă, nu toţi senzorii electrochimici de pe piaţă sunt la fel.

Ele se diferenţiază prin CALITATE, FIABILITATE şi PRECIZIE: calitatea materialelor constitutive, numărul de teste de alcoolemie la care „rezistă”, precizia măsurătorilor. Alcooltestele ieftine („alcoolteste low-cost”), dar cu senzor electrochimic, cu siguranţă nu vor avea aceeaşi precizie şi fiabilitate precum alcooltesterele premium („semi-profesionale”).

Diferenţa între aparatele „alcoolteste low-cost” şi alcooltestele semi-profesionale

Pe când alcooltestele low-cost vor face cel mult 500 (cu indulgenţă) de teste de alcoolemie (după care se aruncă, deoarece costul de înlocuire a senzorului de detecţie este mai mare, de obicei, decât costul unui alcooltest nou), cele semi-profesionale vor rezista la mai mult de 3.000 – 5.000 teste de alcoolemie.

Ca o comparaţie, senzorii de detecţie din aparatele etilotest profesionale, marca AlcoVisor, sunt proiectate să reziste la cel puţin 20.000 – 50.000 de teste de alcoolemie!

În plus, aparatele alcooltest ieftine, au o clasă de precizie inferioară. Ele nu vor măsura corect niciodată, chiar dacă sunt noi.


Ce conţine trusa de alcoolemie CA10FS:

  • 1 aparat alcooltest CA10Fs
  • 1 husă din material textil buretat pentru protecţia aparatului
  • 3 muștiucuri igienice
  • 2 baterii alcalină tip AAA 1,5V
  • 1 manual în limba română şi engleză
  • 1 certificat de garanţie cu valabilitate 2 ani
  • 1 certificat de calibrare la zi, cu valabilitate de 1 an sau 1000 măsurători


Accesorii opționale (se cumpără separat): 

Pachet 100 buc. muștiucuri igienice ambalate individual

Set 4 acumulatori 1,5V Ni-MH 1100 mAh și încărcător aferent

Adaugă un review

Notă: Codul HTML este interpretat ca şi text!
    Nu recomand ⭐           Excelent ⭐⭐⭐⭐⭐

Alcooltest CA10Fs

  • Producător: HAN
  • Cod produs: CA10FS
  • Disponibilitate: Lipsă stoc
  • 595,00 Lei

  • Fără TVA: 500,00 Lei

Opţiuni disponibile


Produse asociate

Muștiucuri alcoolteste HAN

Muștiucuri alcoolteste HAN

Muștiucuri igienice ambalate individual pentru diverse aparate alcooltest din seria HAN Coreea: ..

188,02 Lei Fără TVA: 158,00 Lei